Poluarea

Poluarea dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi erupţiile vulcanice, cea mai mare parte a substanţelor poluante provine din activităţile umane.

Poluare

Sunt două categorii de materiale poluante (poluanţi). Poluanţii biodegradabili sunt substanţe, cum ar fi apa menajeră, care se descompun rapid în proces natural. Aceşti poluanţi devin o problemă când sunt adunaţi mai rapid decât pot să se descompună. Poluanţii nondegradabili sunt materiale care nu se descompun sau se descompun foarte lent în mediul natural. Odată ce apare contaminarea, este dificil sau chiar imposibil să se îndepărteze aceşti poluanţi din mediu.

Compuşii nondegradabili cum ar fi Diclor-Difenil-Tricloretan (DDT), dioxine, difenili policrorurati (PCB) şi materiale radioactive pot să ajungă la nivele periculoase de acumulare şi pot să urce în lanţul trofic prin intermediul animalelor. De exemplu, moleculele compuşilor toxici pot să se depună pe suprafaţa plantelor acvatice fără să distrugă acele plante. Un peşte mic care se hrăneşte cu aceste plante acumulează o cantitate mare din aceste toxine. Un peşte mai mare sau alte animale carnivore care se hrănesc cu peşti mici pot să acumuleze o cantitate mai mare de toxine. Acest proces se numeşte bioacumulare.

Poluarea aerului

Contaminarea umană a atmosferei Pământului poate lua multe forme şi a existat de când oamenii au început să utilizeze focul pentru agricultură, încălzire şi gătitul alimentelor. În timpul Revoluţiei Industriale (sec.XVIII si XIX), poluarea aerului a devenit o problemă majoră.

Poluarea aerului

Poluarea urbană a aerului este cunoscută sub denumirea de smog. Smogul este în general un amestec de monoxid de carbon şi compuşi organici din combustia incompletă a combustibililor fosili cum ar fi cărbunii şi de dioxid de sulf de la impurităţile din combustibili. În timp ce smogul reacţioneaza cu oxigenul, acizii organici şi sulfurici se condensează sub formă de picături, înteţind ceaţa. Până în secolul XX smogul devenise deja un pericol major pentru sănătate.

Un alt tip de smog, cel fotochimic, a început să reducă calitatea aerului deasupra oraşelor mari cum ar fi Los Angeles în anii '30. Acest smog este cauzat de combustia în motoarele autovehiculelor şi ale avioanelor a combustibilului care produce oxizi de azot şi eliberează hidrocarburi din combustibilii "nearşi". Razele solare fac ca oxizii de azot şi hidrocarburile să se combine şi să transforme oxigenul în ozon, un agent chimic care atacă cauciucul, răneşte plante şi irită plămânii. Hidrocarburile sunt oxidate în substanţe care se condensează şi formează o ceaţă vizibilă şi pătrunzătoare.

Majoritatea poluanţilor sunt eventual "spălaţi" de către ploaie, zăpadă sau ceaţă dar după ce au parcurs distanţe mari, uneori chiar continente. În timp ce poluanţii se adună în atmosferă, oxizii de sulf şi de azot sunt transformaţi în acizi care se combină cu ploaia. Aceasta ploaie acidă cade peste lacuri şi păduri unde poate duce la moartea peştilor sau plantelor şi poate să afecteze întregi ecosisteme. În cele din urmă, lacurile şi pădurile contaminate pot ajunge să fie lipsite de viaţă. Regiunile care sunt în drumul vântului care bate dinspre zone industrializate, cum ar fi Europa şi estul Statelor Unite şi Canadei, sunt cele mai afectate de ploi acide. Ploile acide pot să afecteze şi sănătatea umană şi obiecte create de oameni; ele dizolvă încet statui istorice din piatră şi faţade din Roma, Atena si Londra.

Una din cele mai mari probleme cauzate de poluarea aerului este încălzirea globală, o creştere a temperaturii Pământului cauzată de acumularea unor gaze atmosferice cum ar fi dioxidul de carbon. Odată cu folosirea intensivă a combustibililor fosili în secolul XX, concentraţia de dioxid de carbon din atmosferă a crescut dramatic. Dioxidul de carbon si alte gaze, cunoscute sub denumirea de gaze de seră, reduc căldura disipată de Pământ dar nu blochează radiaţiile Soarelui. Din cauza efectului de seră se asteaptă ca temperatura globală să crească cu 1,4° C până la 5,8° C până în anul 2100. Chiar dacă această tendinţă pare a fi o schimbare minoră, creşterea ar face ca Pământul să fie mai cald decât a fost în ultimii 125.000 ani, schimbând probabil tiparul climatic, afectând producţia agricolă, modificând distribuţia animalelor şi plantelor şi crescând nivelul mării.

Poluarea aerului poate să afecteze regiunea superioară a atmosferei numită stratosferă. Producţia excesivă a compuşilor care conţin clor cum ar fi clorofluorocarbonaţii (CFC) (compuşi folosiţi până acum în frigidere, aparate de aer condiţionat şi în fabricarea produselor pe bază de polistiren) a epuizat stratul de ozon stratosferic, creând o gaură deasupra Antarcticii care durează mai multe săptămâni în fiecare an. Ca rezultat, expunerea la razele dăunătoare ale Soarelui a afectat viaţa acvatică şi terestră şi ameninţă sănătatea oamenilor din zonele nordice şi sudice ale planetei.

[modifică] Poluarea apelor

Cererea de apă potabilă este în creştere continuă cât timp populaţia globului creşte. Din anul 1940 până în anul 1990 preluarea apei potabile din râuri, lacuri, rezervoare şi alte surse a crescut de patru ori. Din totalul apei consumate în Statele Unite în 1995, 39% a fost pentru irigaţie, 39% a fost pentru generarea de curent electric, 12% a fost folosită pentru alte utilităţi; industria şi mineritul au folosit 7% şi restul a fost folosită pentru animalele domestice şi în scopuri comerciale.

Poluarea apelor

Apa menajeră, apa industrială şi produsele chimice folosite în agricultură, cum ar fi îngrăşămintele şi pesticidele sunt principala cauză a poluării apelor. În Statele Unite, 37% din lacuri şi estuare şi 36% din râuri sunt prea poluate pentru practicarea pescuitului sau înotului în cea mai mare parte a anului. În ţările în curs de dezvoltare, mai mult de 95% din apa menajeră este aruncată în râuri şi golfuri, creând un risc major pentru sănătatea umană.

Îngrăşămintele chimice cum ar fi fosfaţii şi nitraţii folosiţi în agricultură sunt vărsate în lacuri şi râuri. Acestea se combină cu fosfaţii şi nitraţii din apa menajeră şi măresc viteza de dezvoltare a algelor. Apa poate sa ajungă "sufocantă" din cauza algelor care sunt în descompunere şi care epuizează oxigenul din ea. Acest proces, numit eutrofizare, poate cauza moartea peştilor şi a altor forme de viaţă acvatice. La sfârşitul anilor '90 în apele dintre Golful Delaware şi Golful Mexic au murit mii de peşti din cauza dezvoltării unei forme toxice de alge numită Pfisteria piscicida. Se crede că motivul pentru dezvoltarea acestei specii toxice de alge a fost saturarea cu apă a terenului agricol, excesul de apă ajungând în răuri şi apoi în mare, fosfaţii şi nitraţii ajutând dezvoltarea algelor. Inundaţiile duc pesticidele toxice şi deşeurile urbane şi industriale în lacuri şi râuri.

Eroziunea contribuie şi ea la poluarea apelor. Pământul şi nămolul duse de apă de pe dealurile defrişate, pământurile arate sau de pe terenurile de construcţie pot să blocheze cursul apelor şi să omoare vegetaţia acvatică. Chiar şi cantităţi mici de nămol pot să elimine unele specii de peşti. De exemplu, când defrişările îndepărtează învelişul de plante al versanţilor dealurilor, ploaia poate să ducă pământ şi nămol în râuri, acoperind pietrişul din albia unui râu unde păstrăvii sau somonii îşi depun icrele.

Pescăriile marine naturale suportate de ecosistemul oceanului sunt o sursă esenţială de proteine, mai ales pentru oamenii din ţările în curs de dezvoltare. Totuşi, poluarea din golfuri şi estuare ameninţă rezervele de peşte care şi asa sunt aproape epuizate din cauza pescuitului excesiv. În 1989, 260.000 barili de petrol s-au vărsat din petrolierul Exxon Valdez în Strâmtoarea "Prince William" din Alaska, un vechi şi bogat loc de pescuit. În 1999 s-au raportat 8.539 accidente petroliere în apele şi în jurul apelor Statelor Unite, vărsându-se 4,4 miliarde de litri de petrol.

[modifică] Poluarea solului

Solul este un amestec de materie din plante, minerale şi animale care se formează într-un proces foarte lung, poate dura mii de ani. Solul este necesar pentru creşterea majorităţii plantelor şi esenţial pentru toată producţia agricolă. Poluarea solului este acumularea de compuşi chimici toxici, săruri, patogeni (organisme care provoacă boli), sau materiale radioactive care pot afecta viaţa plantelor şi animalelor.

Defrişări

Metodele neraţionale de administrare a solului au degradat serios calitatea lui, au cauzat poluarea lui şi au accelerat eroziunea. Tratarea solului cu îngrăşăminte chimice, pesticide şi fungicide omoară organisme utile cum ar fi unele bacterii, fungi şi alte microorganisme. De exemplu, fermierii care cultivau căpşuni în California au dezinfectat solul cu bromură de metil pentru a ucide organismele care ar fi putut afecta căpşunii. Acest proces omoară fără discriminare chiar şi organismele benefice şi lasă solul steril şi dependent de îngrăşăminte pentru a suporta creşterea plantelor. În consecinţă, se folosesc tot mai multe îngrăşăminte, ceea ce duce la poluarea râurilor şi lacurilor în perioadele cu inundaţii.

Irigaţia necorespunzătoare în zonele în care solul nu este drenat bine poate avea ca rezultat depozite de sare care inhibă creşterea plantelor şi pot duce la lipsa recoltei. În anul 2000 î.e.n., oraşele antice sumeriene de la sud de Valea Tigrului şi Eufratului, în Mesopotamia, depindeau de bogăţia recoltelor. Până în anul 1500 î.e.n., aceste oraşe au intrat în colaps din cauza lipsei recoltei datorate salinităţii ridicate a solului. Aceeaşi problemă există azi în Valea Indusului din Pakistan, Valea Nilului în Egipt şi Valea Imperială din California.

[modifică] Combaterea poluării

Din cauza multor tragedii ale mediului înconjurător, de la jumătatea secolului XX, multe naţiuni au instituit legi cuprinzătoare proiectate pentru a repara distrugerile anterioare ale poluării necontrolate şi pentru a preveni viitoarele contaminări ale mediului. În Statele Unite a fost creat Actul pentru Aer Curat (Clean Air Act - 1970) prin care se reduceau semnificativ anumite tipuri de poluare ale aerului, cum ar fi emisiile de dioxid de sulf. Actul pentru Apa Curată (Clean Water Act - 1977) şi Actul pentru Apă Potabilă Curată (Safe Drinking Water Act - 1974) au stabilit norme pentru deversarea poluanţilor în ape şi standarde pentru calitatea apei potabile. Actul pentru Controlul Substanţelor Toxice (Toxic Substance Control Act - 1976) şi Actul pentru Conservarea şi Recuperarea Resurselor (Resource Conservation and Recovery Act - 1976) au fost create pentru a supraveghea şi controla deşeurile periculoase. După 1980 au fost create programe care alocau fonduri pentru curăţarea celor mai contaminate terenuri de depozitare a deşeurilor. Aceste acte şi alte câteva legi federale ale unor state individuale au ajutat limitarea poluării dar progresele au fost lente şi au rămas multe probleme cu privire la zonele cu contaminări severe din cauza lipsei fondurilor pentru curăţare şi din cauza problemelor în aplicarea legilor.

Înţelegerile internaţionale au jucat un rol important în reducerea poluării globale. Protocolul de la Montréal cu privire la Substanţele care Distrug Stratul de Ozon (1987) a fixat date internaţionale până la care să fie reduse emisiile de substanţe chimice, cum ar fi CFC, despre care se ştie că distruge stratul de ozon. Convenţia Basel pentru Controlul Transporturilor Internaţionale ale Deşeurilor Periculoase şi Depozitarea Lor (1989) serveşte ca punct de reper pentru reglementările internaţionale ce se ocupă de transportarea deşeurilor periculoase şi depozitarea lor.

Din anul 1992 reprezentanţii a mai mult de 160 de ţări s-au întâlnit în mod regulat pentru a discuta despre metodele de reducere a emisiilor de substanţe poluante care produc efectul de seră. În 1997 a fost creat Protocolul de la Kyõto, chemând celelalte ţări să adereze la el pentru a reduce până în anul 2012 emisiile de gaze cu 5% sub nivelul din 1990. Până la sfărşitul anului 2000 Protocolul de la Kyõto nu fusese încă ratificat; negociatorii încercau încă să ajungă la un consens în legătură cu regulile, metodele şi penalităţile care ar trebui să fie folosite pentru a aplica tratatul.

Regulamentul şi legislaţia au dus la un considerabil progres în diminuarea poluării aerului şi apelor în ţările dezvoltate. Vehiculele din 1990 emit mai puţini oxizi de azot decât cele din 1970; centralele electrice ard acum mai puţini combustibili pe bază de sulf; coşurile industriale au acum filtre prin care se reduc emisiile şi nu se mai foloseşte benzină cu plumb. Ţările în curs de dezvoltare continuă să se lupte cu poluarea fiindcă nu au tehnologii pentru filtrare şi curăţare şi trebuie să îşi mărească puterea economică, de cele mai multe ori cu costul poluării mediului. Problema este că ţările în curs de dezvoltare atrag investitorii străini prin forţa de muncă mai ieftină, materiale brute mai ieftine şi mai puţine restricţii pentru substanţe poluante. Maquiladoras, uzine de asamblare de-a lungul graniţei dintre S.U.A. şi Mexic, pe partea mexicană, creează industrie şi locuri de muncă pentru Mexic dar majoritatea lor aparţin unor corporaţii non-mexicane care au fost atrase de forţa de muncă ieftină şi de lipsa legilor cu privire la poluanţi. Ca rezultat, această regiune de graniţă, incluzând Rio Grande este una din cele mai poluate zone din America de Nord. Pentru a se evita dezastrele ecologice şi sărăcia, ţările în curs de dezvoltare necesită ajutor şi tehnologie de la ţările şi corporaţiile străine, participarea comunităţii în iniţiativele de dezvoltare şi crearea de reglementări mai aspre cu privire la poluare.

Grupuri nonguvernamentale s-au format la nivel local, naţional şi internaţional pentru a combate problemele create de poluare din toata lumea. Multe din aceste organizaţii răspândesc informaţii şi ajută oameni şi alte organizaţii, care nu sunt implicate în procesul luării deciziilor. Reţeaua Acţiunii Pesticidelor răspândeşte informaţii tehnice cu privire la efectele pesticidelor asupra agricultorilor care le folosesc. O mişcare bine organizată de justiţie pentru mediu s-a ridicat pentru a pleda pentru protecţia echitabilă a mediului înconjurător. Greenpeace este o organizaţie activistă care concentrează atenţia internaţională asupra industriilor şi guvernelor care contaminează terenul, apele sau atmosfera cu deşeuri toxice.

Solul poate fi poluat :

-direct prin deversari de deseuri pe terenuri urbane sau rurale, sau din îngrasaminte si pesticide aruncate pe terenurile agricole ;

-indirect, prin depunerea agentilor poluanti ejectati initial în atmosfera, apa ploilor contaminate cu agenti poluanti "spalati" din atmosfera contaminata, transportul agentilor poluanti de catre vânt de pe un loc pe altul, infiltrarea prin sol a apelor contaminate.

În ceea ce priveste poluarea prin intermediul agentilor poluanti din atmosfera, se observa anumite particularitati. Spre exemplu, ca regula generala, solurile cele mai contaminate se vor afla in preajma surselor de poluare. Pe masura, însa, ce înaltimea cosurilor de evacuare a gazelor contaminate creste, contaminarea terenului din imediata apropiere a sursei de poluare va scadea ca nivel de contaminare dar regiunea contaminata se va extinde în suprafata.

Nivelul contaminarii solului depinde si de regimul ploilor.Acestea spala în general atmosfera de agentii poluanti si îi depun pe sol, dar în acelasi timp spala si solul, ajutând la vehicularea agentilor poluanti spre emisari. Trebuie totusi amintit ca ploile favorizeaza si contaminarea în adâncime a solului.

Într-o oarecare masura poluarea solului depinde si de vegetatia care îl acopera, precum si de natura însasi a solului. Lucrul acesta este foarte important pentru urmarirea persistentei pesticidelor si îngrasamintelor artificiale pe terenurile agricole. Interesul econamic si de protejare a mediului cere ca atât ingrasamintele cât si pesticidele sa ramâna cât mai bine fixate în sol. În realitate, o parte din ele este luata de vânt, alta este spalata de ploi, iar restul se descompune în timp, datorita oxidarii în aer sau actiunii enzimelor secretate de bacteriile din sol. În tabelul urmator sunt prezentate unele date în legatura cu persistenta în sol a unor insecticide comune.

Întrucât deplasarea pesticidelor si a îngrasamintelor din locul pe care au fost administrate mediului constituie un risc grav de poluare a mediului, s-au încercat metode pentru marirea persistentei lor prin aditivi chimici. Spre exemplu persistenta heptaclorului în sol a fost marita:

- cu 18% prin adaus de ulei lubrefiant mineral

- cu 52% prin adaus de rasina de Piccopale ;

- cu 30% prin adaus de polistiren alchilat ;

- cu 29% prin adaus de plastifiant aromatic.

- Cu 21% prin adaus de fractiuni grele aromatice din petrol.

Experienta a aratat ca persistenta pesticidelor mai depinde si de natura solului : ea este mai mica în solurile cu continut anorganic mai bogat (nisipuri, argile) decât în substante organice.

Calculatorul-util sau inutil?

Intr-o societate in continua schimbare se impune crearea unui mediu educational care sa ofere tinerilor nostri sanse egale cu a celor din intreaga lume . Astfel ei trebuie sa beneficieze de toate avantajele oferite de utilizarea calculatorului si a retelei Internet . Simpla includere a disciplinei informatica in planurile de invatamant si dotarea scolilor cu calculatoare nu duce la cresterea performantelor elevilor.Trebuie gasite metodele pedagogice adecvate astfel incat elevii sa asimileze cunostiinte deprinderi dar si un mod de a rationa.Ei nu trebuie transformati in „roboti” care sa stie sa butoneze calculatorul, de aceea trebuie sa efectueze atat experimente reale cat si experimente virtuale.Lucrarea prezinta avantajele si dezavantajele utilizarii calculatorului in timpul orelor de fizica si un studiu care evidentiaza faptul ca integrarea softurilor educationale in lectie alaturi de mijloacele de invatamant clasice duce la cresterea performantelor scolare.
Expertii in sisteme de reforme in invatamant sustin tot mai mult ideea ca promovarea unui invatamant modern, prospectiv, flexibil, deschis unei piete a muncii si continuu adaptabil la cerintele schimbarii si dezvoltarii complexe nu se mai poate face astazi fara o regandire si o renovare structural sistemica a invatamantului din perspectiva conceptiei integratoare a educatiei permanente. Educatia permanenta urmareste formarea si perfectionarea personalitatii omului pe parcursul intregii vieti. Realizarea unei educatii permanente impune colaborarea interdisciplinara a mai multor domenii: psihologie, sociologie, economie, stiinte si altele. Astfel, procesul educational este asociat nu numai cu scoala sau calitatile intelectuale, el este strans legat de totalitatea experientei de viata si a activitatilor umane, de maturizarea sentimentelor, de puterea imaginatiei si capacitatile intelectuale, de curiozitatea care insoteste cautarea raspunsului la toate intrebarile si sentimentul responsabilitatii pentru opinii si actiuni in activitatea sociala.
In educatia permanenta, cartile nu mai constituie singurul instrument al educatiei. Teatrul, radioul, televizorul, cinematograful, calculatorul sunt din ce in ce mai utilizate.
Calculatorul este foarte util atat elevului cat si profesorului insa folosirea acestuia trebuie realizata astfel incat sa imbunatateasca calitativ procesul instructiv-educativ, nu sa il ingreuneze.
In orele de fizica calculatorul este utilizat pentru simularea in deplina siguranta a unor experimente greu de realizat in laborator, verificarea solutiilor unor probleme sau identificarea solutiilor optime de desfasurare a unui nou experiment proiectat de catre elevi.De asemenea calculatorul este folosit pentru dezvoltarea competentelor de comunicare si de studiu individual, pentru colectarea, selectarea, sintetizarea si prezentarea informatiilor, pentru tehnoredactarea unor referate.Atfel elevii isi dezvolta capacitatea de a aprecia critic acuratetea si corectitudinea informatiilor dobandite din diverse surse.Utilizarea calculatorului permite intelegerea materiei intr-un timp mai scurt si o abordare diferentiata a notiunilor in functie de nivelul fiecarui elev.Se reduce timpul necesar prelucrarii datelor experimentale in favoarea unor activitati de invatare care sa implice procese cognitive de rang superior :elaborarea de catre elevi a unor softuri si materiale didactice necesare studierii fizicii.Se dezvolta astfel creativitatea elevilor.Acestia invata sa puna intrebari, sa cerceteze si sa discute probleme stiintifice care le pot afecta propria viata.Ei devin persoane responsabile capabile sa se integreze social.
Utilizarea la intamplare, fara un scop precis, la un moment nepotrivit a calculatorului in timpul lectiei duce la plictiseala, monotonie; ineficienta invatarii prin neparticiparea unor elevi la lectie, nerealizarea obiectivelor lectiei, izolarea elevilor si chiar repulsie fata de acest mijloc modern de predare-invatare. Folosirea in exces a calculatorului poate duce la pierderea abilitatilor practice, de calcul si de investigare a realitatii, la deteriorarea relatiilor umane.
Deci integrarea softurilor educationale in lectie trebuie sa tina seama de scopurile si obiectivele operationale, de gradul de pregatire al profesorului in utilizarea calculatorului, de stilul profesorului, de numarul de elevi, de interesul, cunostiintele si abilitatile acestora, de atmosfera din clasa si tipul programelor folosite, de timpul cat se integreaza softul in lectie, de sincronizarea explicatiilor cu secventele utilizate, de metodele de evaluare, de fisele de lucru elaborate.
Calculatorul trebuie folosit astfel incat sa urmareasca achizitionarea unor cunostiinte si formarea unor deprinderi care sa permita elevului sa se adapteze cerintelor unei societati aflata intr-o permanenta evolutie. Acesta trebuie sa fie pregatit pentru schimbari, sa le intampine cu entuziasm nu cu frica si rezistenta.
Daca elevii sunt orientati cu incredere spre schimbare, ei vor simti nevoia de a fi instruiti cat mai bine pentru a face fata noilor tipuri de profesii. Esecul in dezvoltarea capacitatii de a reactiona la schimbare poate atrage dupa sine pasivitatea si alienarea.
Profesorul traieste el insusi intr-o societate in schimbare, si din fericire, in prima linie a schimbarii, astfel incat va trebui sa se adapteze, sa se acomodeze sa se perfectioneze continuu. El trebuie sa se comporte in asa fel incat sa fie un model de educatie permanenta pentru elevii sai. Intr-un fel deci, profesorul si elevii trebuie sa fie “colegi de invatare”.
Rolul profesorului este cel de orientator si coordonator al invatarii. Profesorul nu va imparti pur si simplu cunostiinte in forma rezumata, cunostiinte care au fost selectionate de calculator pentru ca ele contin exact ceea ce are nevoie un elev pentru o anumita etapa a invatarii. El va ajuta elevii sa invete in felul cel mai bun pentru ei.
De asemenea, educatia nu se realizeaza numai prin simpla dezvoltare intelectuala. Tot atat de importanta este si necesitatea educatiei pentru viata, tot ceea ce genereaza interes si cunoastere. Deci nu se poate pune problema inlocuirii profesorului cu calculatorul, ci acesta trebuie utilizat doar pentru optimizarea procesului instructiv-educativ, in anumite etape.

Padurea

Padurea este o structura extrem de complexa, cu o activitate esentiala in regenerarea naturii.Alaturi de mari si oceane , padurea contribuie salutar la mentinerea gazelor atmosferice in proportii favorabile vietii.Astfel ,un hectar de padure fixeaza anual intre 6 si 10 tone de dioxid de carbon si elibereaza intre 12-20 de tone de oxigen si uleiuri eterice extrem de benefice pentru sistemul respirator al oameni-lor si animalelor . Dar de oxigen au nevoie nu numai vietuitoarele , ci si uriasul arsenal de masini si agregate industriale create de civilizatia umana.


Structurile vietii sub impactul erei tehnologice

De fapt, problema raportului dintre om si mediul ambiant nu este noua.Ea a aparut o data cu cele dintai colectivitati omenesti, caci omel cu inteligenta si spiritul creator care il definesc, nu s-a multumit cu natura asa cum era ea, ci a pornit cu curaj si tenacitate la opera de transformare a ei potrivit nevoilor sale.Multiplicandu-se neincetat, specia umana a adaugat peisajului natural privelisti noi, prefacand mlastini si pamanturi intelenite in vai roditoare, tinuturi aride in oaze de verdeata, a creat noi soiuri de plante de cultura si a domesticit animale salbatice.Pana aici, echilibrul natural nu a avut de suferit decat, poate, pe arii foarte restranse, care nu puteau afecta ansamblul.

Cotitura a intervenit o data cu revolutia industriala si, mai cu seama, cu noua revolutie tehnico-stiintifica, gratie careia avioane si rachete brazdeaza, astazi, vazduhul si strapung norii, nave tot mai mari si mai puternice despica luciul marilor si al oceanelor, cascade de hidrocentrale transorma puterea apelor in salbe de lumina, in energie ce alimenteaza parcul de masini in crestere vertiginoasa.Intr-un cuvant, stiinta si tehnica moderna, sporind nemasurat puterea omului, au ridicat, in medie, nivelul de viata de pretutindeni.Dar reversul civilizatiei industriale este contemporane, al progresului material a fost si este inrautatirea mediului natural.Sub impactul dezvoltarii economice au fost poluate, mai mult sau mai putin grav, solul, apa si aerul, au disparut sau sunt pe cale de disparitie multe specii de plante si animale, iar omul este confruntat la randul lui cu diverse maladii cauzate de poluare, fenomen ce cuprinde astazi toate tarile si continentele.Efectele ei sunt resimtite pana si peintinderile, pana ieri imaculate, ale Antarcticii.S-a calculat ca in timp de un deceniu, devierile civilizatiei au provocat mediului natural pagube mai mari decat intr-un mileniu.

Solul nu inseamna numai hrana

La inceputul erei neolitice, numai aproximativ zece milioane de oameni actionau asupra naturii, cu unelte primitive care practic nu lasau urme cat de cat sesizabile.La mijlocul secolului trecut, deci nu la mult timp dupa declansarea revolutiei industriale, numarul locuitorilor globului ajunge la un

miliard, dar deteriorarea mediului nu cunoaste inca manifestari preocupante, cu exceptia anumitor perimetre din unele tari occidentale – incepand cu Anglia – care au urcat primele in “trenul industrializarii”, gratie in primul rand masinii cu abur.

Poluarea ca problema globala este apanajul secolului nostru, mai precis al ultimelor trei decenii, timp in care populatia lumii a crescut de la 5 la 6 miliarde de locuitori.Sunt multi sau putini ? Exercita oare numarul lor cu adevarat o “presiune demografica” asupra mediului inconjurator ? Iata intrebari ce-i framanta deja pe demografi, economisti, medici si alti specia-listi, ca si pe oamenii politici.Problema care i-a preocupat pe specialisti de-a lungul timpului a fost, de fapt, aceea daca se poate asigura hrana suficienta populatiei si doar in ultimile decenii si-au indreptat atentia asupra unui aspect care s-a dovedit a fi la fel de important : degradarea mediului ambiant prin poluare, eroziune si alte fenomene, datorate actiunii, voite sau nu, a omului, proces ce afecteaza nu numai posibilitatile de procurare a hranei, ci si alte aspecte ale existentei umane, incepand cu sanatatea.

Nu incape indoiala ca solul este capitalul cel mai pretios de care omul dispune pentru satisfacerea nevoilor si ambitilor sale.La urma urmelor, cel putin pana la inventarea fotosintezei artificiale, cu totii depindem de stratul subtire si roditor de la suprafata Pamantului, de unde se extrag totalitatea resurselor necesare vietii.Or, unul din marile paradoxuri este acela ca omul tinde sa-si pericliteze izvorul vietii si al fortei din nestiinta, lacomie, neglijenta sau din alte cauze.Asa se face ca, in timp ce tehnicile moderne ii ingaduie sa introduca in circuitul productiv milioane de hectare de teren, ce pana ieri erau socotite inerte pe vecie, in paralel alte milioane de hectare dintre cele aflate in productie devin improprii cultivarii, datorita tot actiunii omului.De cand omul a inceput sa lupte impotriva naturii, suprafata deserturilor a crescut cu un miliard de hectare si procesul avanseaza intr-un ritm accelerat.Se cuvine sa adaugam ca, in fiecare an, zeci de milioane de hectare de soluri productive sunt “devorate” de drumuri, de uzine si de orase, tot atatea secvente ale duelului inegal dintre frunza verde si asfalt.

De cand primul topor primitiv a doborit intaiul arbore, padurile au pierdut jumatate din intinderea lor, in timp ce omenirea in acest rasimp s-a multiplicat de sute sau chiar mii de ori.Distrugerea padurilor, carora li se datoreste in cel mai inalt grad stabilitatea si calitatea a trei elemente fundamentale ale vietii oamenilor – solul,aerul si apa – s-a soldat de-a lungul timpului cu efecte dezastruoase.Padurilor le revine un rol insemnat in fixarea stratului, relativ subtire, de sol fertil, mediul germinativ al masei vegetale.

Despaduririle masive au inmormantat sub dune de nisip infloritoare civilizatii nu numai in nordul Africii, ci si in Asia, iar in unele parti ale Europei au impins dezgolirea muntilor si dealurilor pana la limite vecine cu calamitatea.

Deserturi tinere

Reimpadurirea e inca un cuvant prea nou si efectele ei prea mici pentru a rascumpara greseala multimilenara care a determinat disparitia a jumatate din arborii planetei.Desigur, in aceasta privinta calculele sunt foarte precare.Recurgem totusi la unele, care, indiferent cat de mare e aproximatia, ne spun cate ceva.La sfarsitul Imperiului roman, Peninsula Iberica era acoperita cu paduri viguroase de la Biscaya pana la stramtoarea Gibraltar si ar fi avut o populatie aproape dubla fata de cea de azi, cand au ramas doar vreo cinci la suta din fostele paduri.

In afara de protejarea solului, padurea exercita cea mai puternica actiune purificatoare asupra aerului , absorbind bioxidul de carbon si restituindu-l sub forma atat de necesarului oxigen.Din cele 14-16 miliarde de tone de bioxid de carbon lansate anual in atmosfera prin arderea combustibililor, plus cele provenite din respiratia oamenilor si animalelor, doua treimi sunt absorbite de paduri, acei “plamani verzi” ai Pamantului, carora le datoram atat de mult.

Nu mai putin important este rolul padurii ca factor de regularizare a cursurilor raurilor.De asemenea, padurea este menita sa asigure cerintele de agrement si turism, tot mai accentuate in conditiile vietii moderne, ambianta biofizica indispensabila localitatilor balneoclimaterice, conservarea multor specii de plante si animale foarte utile etc.

Intr-un cuvant, fara paduri suficiente, dezvoltarea si, la urma urmelor, viata insasi nu sunt posibile.Astazi, cand padurile ocupa cam o treime din suprafata uscatului (circa 4 miliarde de hectare), pe plan modial isi face loc parerea ca aceasta reprezinta un minimum necesar,sub care omenirea nu-si poate permite sa coboare.In conditiile cand raman de rascumparat fata de padure greseli multe si vechi, cand un singur automobil, parcurgand 1000 de kilometri, consuma o cantitate de oxigen suficienta unui om pe timp de un an, iar raurile dezlantuite fac tot mai mari ravagii, spaland nemilos ce a mai ramas din fertilitatea solului, exploatarea nerationala a resurselor forestiere a devenit un lux prea scump.

Reversul civilizatiei urbane: muntii de deseuri

Paleta surselor de degradare a solului este vasta, insa partea cea mai vizibila si aflata la indemana intelegerii oricui priveste acumularea unei enorme cantitati de reziduri de tot felul.Imaginea haldelor de deseuri din jurul uzinelor si impresionanta productie de gunoi din centrele urbane sunt numai doua din aspectele acestui fenomen nociv.Gunoi a existat dintotdeauna, dar notiunea aceasta, ca si atatea altele, si-a modificat serios continutul.Pentru gospodariile taranesti traditionale si deci pentru localitatile rurale, gunoiul insemna aproape exclusiv resturi vegetale nefolosite de animale, care putrezeau in cateva luni, pentru ca iarna sau primavara sa fie imprastiate pe camp pentru fertilizare.Exista practic o reciclare naturala completa ce se consuma aproape la fel si in perimetrul oraselor, ale caror periferii nu se deosebeau cine stie cat de felul de viata de la sate.

Cu totul altfel stau lucrurile intr-o lume a industrializarii si urbanizarii vertiginoase , cand doi din cinci locuitori ai globului traiesc deja in orase – fata de unul din sapte la inceputul secolului.In plus, prolifereaza orasele mari si foarte mari, ajungandu-se ca acela cu peste un milion de locuitori sa depaseasca 200.Or, dupa calcule aproximative, fiecare locuitor din orasele europene “produce” mai bine de 1.5 Kg de gunoi pe zi, iar in S.U.A de vreo trei ori mai mult.De obicei, drumul gunoiului sfarseste la periferia orasului, in gropi existente sau pe locuri virane, unde se acumuleaza in gramezi imense, acceptate ca servituti inevitabile, uratind peisajul, poluand solul, aerul si apele subterane.Si mai grav e ca o buna parte din aceste gunoaie, indeosebi materialele plastice, sunt extrem de rezistente la actiunea bacterii-lor si, practic, nu se recicleaza pe cale naturala.

Evacuarea rudimentara a gunoaielor a inceput sa puna serioase proble-me in zonele puternic urbanizate din Occident inca de acum mai bine de o suta de ani.In 1870, in Anglia, si in 1892, in Germania, pentru marile orase s-a introdus incinerarea gunoaielor, cu valorificarea partiala a caldurii pentru producerea de abur si curent electric.Sistemul de incinerare s-a extins si per-fectionat mult, optandu-se pentru arderea centralizata in mari uzine, mai avantajoasa pentru marile orase.

Preocupanta ramane nu numai problema asigurarii salubritatii in perime-trele urbane si in vecinatatea lor.Astazi, plugurile tractoarelor scot deseori la iveala ambalaje de plastic si cutii de conserve, in primul rand pe terenurile arabile din jurul centrelor urbane, dar si in alte parti.Prezenta acestor obiecte aruncate si a multor altora se intalneste, din pacate, si in poienile muntilor, si pe malul raurilor sau pe litoralul marin, cam peste tot unde oraseanul “eva-deaza” in sanul naturii, fara a renunta macar pentru scurt timp la comodita-tile locuintei si la gestul reflex de a arunca resturile.

„Infernuri ecologice”

Prin arderea a aproape opt miliarde de tone de combustibil conventional se arunca anual in atmosfera aproximatim un miliard si jumatate tone de cenusa, praf si gaze.Pe langa arderea combustibililor – carbune, petrol, lemn, gaze naturale – probleme asemanatoare creeaza si alte industrii, indeosebi chimica, metalurgica, unele ramuri constructoare de masini, industria ali-mentara etc. – ca si circulatia automobilelor, avioanelor, trenurilor,vapoa-relor etc.

Abstractie facand de unele unitati industriale plasate in plina natura, grosul poluarii atmosferice provine din orase, caci aparitia industriei fie ca are loc in orase, fie creeaza ulterior orase.Asa ca primele victime sunt orasenii.Exista de acum un numar apreciabil de “infernuri ecologice”, perimetre urbane unde noxele industrializarii se fac simtite prin efecte combinate : aer viciat, zgomot, aglomeratie.In asemenea locuri – cum sunt orasele San Paulo, Ciudad de Mexico, Detroit, Callacuta, Los Angeles, New York – procentul de imbolnaviri ale cailor respiratorii, inclusiv cancerul pul-monar, este de cateva ori mai mare, inregistrandu-se, de asemenea diversi alti factori de risc pentru sanatatea oamenilor, si nu numai a acelora ce locuiesc la orase.Abordand aceasta problema, specialistii considera ca, pe langa reducerea prin toate mijloacele a surselor de poluare, si, daca se poate, chiar eliminarea totala a unora dintre ele, insanatosirea aerului este de neconceput fara aportul decisiv al ariilor verzi.

Nostalgia apei de izvor

Dar daca aerul, asa cum este, deocamdata poate fi respirat pretutindeni pe gratis, nu acelasi lucru se intampla cu apa potabila, care pentru citadini are de mai multa vreme un pret.Si inca in continua crestere.Caci apa, acest al doilea element in ordinea urgentelor omenesti, dupa aer, a devenit si el un produs industrial.In preajma marilor orase si unitati industriale apar instalatii uriase de “tratare” a apelor naturale, prin decantare, filtrare, serilizare de mai multe feluri etc.

La prima vedere, pare paradoxal sa vorbim de nevoia asigurarii apei pe o planeta care dispune de atata apa, incat s-ar putea inunda complet cu un strat de 3 km grosime.Chestiunea e ca 97 la suta din apa globului este sarata, iar din restul de 3 la suta cea mai mare parte se afla in ghetari.Rezulta ca populatia lumii are la dispozitie pentru consumul personal si pentru activi-tatile sale economice numai in jur de 1 la suta din volumul de apa dulce, respectiv cea din rauri, fluvii, lacuri si din unele panze freatice.Chiar si asa, ar fi mai mult decat suficient pe ansamblu, numai ca, asa ca si la alte capitole ale inzestrarii naturale, apa e foarte neuniform repartizata pe intinderea globului, iar o mare parte din ea este de acum puternic poluata.In ansamblul poluarii, ponderea apelor uzate – menajere si industriale – este covarsitoare.

Daca la poluarea aerului imaginea-simbol este oferita de arborii “perforati” de “ploile acide”, la poluarea apei expresia caracteristica ar putea fi considerate “mareele negre”, adica poluarea, practic continua, cu petrol a marilor si oceanelor lumii, avand efecte dezastroase asupra florei si faunei marine.